Traian Băsescu: „Nu vreau să câștig la masa verde referendumul. Frăția hoților a decis suspendarea mea după arestarea lui Năstase”

Traian Băsescu: Nu vreau să câștig la masa verde referendumul. Frăția hoților a decis suspendarea mea după arestarea lui Năstase
Publicat: 12/07/2012, 23:30
Actualizat: 13/07/2012, 12:45

Traian Băsescu a declarat la postul public de televiziune că suspendarea sa a fost decisă după arestarea lui Adrian Năstase de „frăția hoților” pentru a putea influența justiția.

„Dacă domnul Voiculescu ar fi avut acces la mine să putem influența justiția în dosarele pe care le are, Antenele erau lapte și miere. Așa le-a pus să mă toace. În mod categoric există dorința domnului Voiculescu de a-și rezolva dosarele. Au existat destule apropouri pe linii directe și indirecte. Au venit și de la alți oameni cu bani. Cred că partea mea de vină este că am consolidat instituțiile statului și frăția hoților a considerat că a rămas cu o singură soluție – suspendarea președintelui pentru a pune mâna pe justiție. Criza a început în momentul condamnării lui Adrian Năstase. Corupția transpartinică nu a făcut decât să accelereze acest proces„, a spus președintele suspendat, adăugând că Ponta și Antonescu sunt controlați de cei cu dosare penale.

El a spus că nu le va cere susținătorilor lui să stea acasă pentru a câștiga referendumul la masa verde.

„Pentru mine nu are relevanță dacă există prag de prezență la referendum, eu am obligația de a sta în fața românilor Nu vreau să câștig la masa verde ca în liga lui Mitică”, a subliniat Traian Băsescu.

Președintele suspendat a dezvăluit că nu a știut despre plagiatul lui Victor Ponta când i-a spus acestuia „dottore”.

Traian Băsescu a caracterizat drept „înfiorător” faptul că von Rompuy și Barroso nu au ieșit în conferință de presă alături de Victor Ponta după ce s-a întâlnit cu acesta.

În final, președintele suspendat a spus că se va duce la referendum pentru a vota „nu” după care va merge la cumpărături.

CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII:

Domnul președinte ales Traian Băsescu, nu am devenit civil. Cetățeanul Traian Băsescu nu ajungea niciodată în studioul dumneavoastră.

Cred că partea mea de vină este că am consolidat instituțiile statului și frăția hoțiilor a considerat că a rămas cu o singură soluție – suspendarea președintelui pentru a pune mâna pe justiție.

Am o rigiditate și o încăpățânare în a face statul să funcționeze democratic, o determinare de a nu face compromisuri. Dacă domnul Voiculescu ar fi avut acces la mine să putem influența justiția în dosarele pe care le are, Antenele erau lapte și miere. Așa le-a pus să mă toace. În mod categoric există dorința domnului Voiculescu de a-și rezolva dosarele. Au existat destule apropouri pe linii directe și indirecte. Au venit și de la alți oameni cu bani.

România are un președinte care nu a vrut să pună instituția prezidențială la dispoziția majorității parlamentare.

Decizia din 6 mai 2010 nu putea fi anunțată decât de șeful statului, altfel ar fi fost extrem de dificil. Niciun partid din Coaliție nu ar fi vrut să facă acest anunț. Un președinte trebuie să își asume responsabilități. Din păcate eu nu am trimis în materialul către CCR toate întâlnirile avute cu instituțiile statului. Dacă în acel moment nu ne asumam aceste măsuri, soluția era intratea în încetare de plăți a bugetului de stat. Alternativa la care se ajunsese era disponibilizarea imediată a 250.000 de bugetari în 30 de zile.

Nu puteam fi un laș care se duce la Cotroceni și apoi să mă minunez ce decizie au luat partidele. Să nu credeți că am dormit cu o noapte înainte, știam cât de greu este să faci un astfel de anunț.

Prin acest referendum președintele este la judecata poporului, cum vor judeca așa se va întâmpla.

Pentru mine nu are relevanță dacă există prag de prezență la referendum, eu am obligația de a sta în fața românilor. Este rău că deși a început campania pentru referendum nu știu în ce condiții se va valida referendumul.

Obiectivul meu este să fiu vertical în fața românilor, eu nu am făcut decât ce se putea face pentru a salva țara.

Românii nu vor spune da destituirii președintelui dacă știu că este un joc murdar.

Nu observați că în fiecare zi aflăm că sunt 19 milioane în listă, ba nu sunt 15 milioane spune premierul. Curtea spune că e prag, Guvernul spune că nu e.

Obiectivul meu este să obțin mai multe voturi cu „nu” decât cu „da”. Nu sunt omul care să mă ascund sub un prag.

Ar fi atitudinea unui președinte laș să le spun susținătorilor mei să stea acasă. Deși este necinstit ca după opt ani de mandat să ceri unui președinte să aibă 50%. Nu vreau să rămân în funcție la masa verde. La liga lui Mitică merge.

Vreau ca românii să știe foarte bine, eu am avut ca obiectiv major să mențin stabilitatea politică a țării. Nu am forțat lucrurile să desemnez un premier de la PDL sau independent. I-am dat mandatul premierului Victor Ponta. Ce au făcut ei hotărând suspendarea în condițiile în care nu le-am respins nimic, nicio propunere de nominalizare, numai că eu nu au prețuit la fel de mult ca mine stabilitatea.

Acest referendum invalidează rămânerea mea la Cotroceni, îmi iau mapa și plec la viața mea. Urmează trei luni de instabilitate politică. Vreți să îmi spuneți acum când cei doi lideri ai USL au o imagine catastrofală în raport cu UE. Sunt suspectați că au forțat lucrurile la schimbarea celor trei oameni în stat.

Vor fi trei luni de instabilitate și bătălii politice. Ce le sugerez românilor să se gândească foarte bine dacă au nevoie de un președinte cu experiență de opt ani, care a reușit să treacă țara prin criză, să își asume măsuri, sau au nevoie de oameni noi care au acces la partenerii europeni.

Cu mine nu pot lucra hoții. Antonescu și Ponta nu sunt oameni de forță în partidele lor sunt manipulați de Voiculescu. Au 20 de oameni cu dosare penale, mulți cu solicitarea în Parlament să meargă în fața procurorilor. Ei nu stăpânesc lucrurile. Ce om politic rațional înainte de alegerile legislative face acest lucru?

I-a speriat ce s-a întâmplat: Năstase, Remeș, Iacubov, Manțog, Vântu încarcerați.

Dacă voi reveni ultimul lucru pe care-l voi face este să fac compromisuri. Și marea debarcare din 2007 a plecat tot de la o chestiune legată din justiție: bilețelul lui Tăriceanu.

Pe mine mă interesează să fie respectată legea. Eu mi-aș imagina o Românie care își schimbă președintele, dar acesta devine tăcut în raport cu sistemele corupte. României îi trebuie un președinte care nu face compromisuri cu funcționarea justiției.

Un hoț rămâne un hoț. Nu eu am scris articolul din Nature și habar nu aveam că o să apară. Cred că am aflat în același timp cu Victor Ponta.

Am repetat cu dottore pentru că aflasem că a făcut un masterat la Catania. Este suspect că nu l-a făcut.

El era deja dovedit că a plagiat înainte de a pleca la Bruxelles.

Despre povestea de plagiat din Nature investigația a plecat de la ziariști români, au întrebat prin Biroul de presă al președintelui. M-aș uita la Comisia care i-a validat doctoratul. Nu aveam de unde să știu lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta. Am cumpărat cartea care s-a făcut după lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta.

Criza a început în momentul condamnării lui Adrian Năstase. Corupția transpartinică nu a făcut decât să accelereze acest proces. Nu era creată masa critică chiar dacă doreau Antonescu și Ponta. Asta explică de ce domnul Borbely și alți domni din UDMR cu care am colaborat au votat pentru suspendare.

Nu cred că cineva a avut o urmă de satisfacție, asta referitor la bucuria lui Băsescu. Năstase a fost mereu reclamat din interiorul propriului partid. M-a deranjat că știe că toate dosarele sunt pornite de la oamenii din partidul lui și țipa la adresa mea. Dosarele sunt publice, orice jurnalist poate verifica acest lucru.

Nu știu de unde a plecat dosarul „Trofeul Calității”. Implicarea mea este că am făcut tot ce am putut să izolez justiția de influența politică. Mi-a fost ușor în primă fază, pentru că principalul partid care a fost vizat de procurorii DNA au fost oameni politici din PDL. Nu au putut să treacă peste anumite praguri să ajungă la judecători.

Aș putea să folosesc un termen tare la adresa lui Șova – propagandist de profesie. Eu nu îmi apăr scaunul, nu vreau să câștig la masa verde. Apăr instituția prezidențială, nu pe Traian Băsescu.

Am fost corect în luarea măsurilor economice. Nu am ezitat să dau serviciile de informații Opoziției.

Am încercat exercițiul coabitării. Am încercat și a doua oară crezând că ne-am maturizat politic.

Lui Victor Ponta i-am spus imatur nu necinstit. Nu știam că e implicat într-un plagiat, într-un furt. A venit momentul în care s-a pierdut majoritatea parlamentară. Unde era să mă duc să rezolv criza politică? Aveam o singură soluție să mă adresez celor care aveau majoritatea. Și înaintea de schimbarea guvernului Ungureanu am făcut această propunere dar eram pregătit și cu ideea refuzului.

Eu nu mă bat pentru scaunul meu, am stat opt ani, dacă o fi să nu-mi duc mandatul până la capăt o să plec cu conștiința împăcată. Problema mea este instituția prezidențială care nu trebuie expusă de câte ori nu are majoritatea. Abordarea este permisă în condițiile în care președintele încalcă grav Constituția. USL alături de parte din UDMR și UNPR au suspendat un președinte pentru că nu are majoritate în Parlament. Îl obligă pe președinte să-și creeze propriile majorități.

Vreau doar să știu care este condiția care va fi aplicată pe 29 iulie. Obiectivul meu este să stau vertical la judecata poporului.

Sincer nu evaluam reacția Bruxelles la dimensiunea asta, aveam experiența lui 2007. Reacția Bruxelles-ului va fi mult mai dură în continuare. În Europa când nu se respectă valorile nu poți să mai ai uși deschise. Astăzi, România trebuie să înțeleagă ce ni se întâmplă. Premierul s-a întâlnit cu Barroso cu von Rompuy, faptul că niciunul n-a acceptat să iasă în conferință de presă cu premierul Victor Ponta este un semnal înfiorător pentru România. Contrar protocolului nu au ieșit în conferință de presă.

Când mă veți vedea că merg la Bruxelles ca președinte pentru o întâlnire programată și nu a fost o declarație comună, în limbaj european va trebui să înțelegeți că s-a întâmplat ceva rău.

O spun cinstit: mie mi-au trebuit vreo doi ani să înțeleg limbajul, gestica din UE.

Le-am fost loial oamenilor și pot continua să fac ce trebuie pentru țara mea, dacă au alte opțiuni sunt opțiunile lor și le respect.

PDL era partid majoritar și și-a dorit conducerea Senatului, nu a dat vot până când grupul PSD nu i-a retras sprijinul lui Geoană. Așa ceva nu este tolerabil în UE. Nu poți să-l anunți pe președinte la 19.40 că mâine citim la ora 10 actul de suspendare. Nu faceți o comisie de anchetă, mă fraților?

Mă duc la vot apoi mă duc la cumpărături. Categoric votez „nu”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal